BUCUREȘTI, 10 mart — Sputnik, Daniel George Nistor. Directorul interimar al TVR, Doina Gradea, a anunțat în ședința CNA că televiziunea publică din România are în plan schimbarea denumirii posturilor din portofoliu.
De asemenea, se dorește ca toate aceste televiziuni să emită în High Definition, scrie hdsatelit.blogspot.ro.
Până la sfârșitul anului 2018, se va depune la CNA o solicitare în acest scop. În acest moment, TVR are un singur post emis în rezoluție High Definition, respectiv TVR HD, toate celelalte televiziuni publice fiind oferite în rezoluție standard (SD).
Doina Gradea a precizat ca brandul TVR este extrem de puternic și că are resursele financiare pentru aceste schimbări, dar că a pierdut mult din audiență. Publicul este format în general din telespectatori cu vârsta de peste 50 de ani și deci este necesară realizarea de programe care să atragă audiență din toate categoriile de vârstă.
În plus, directorul interimar al instituţiei a mai precizat că anul acesta TVR va realiza și transmite un serial istoric, precum și filme de televiziune. În planul de Centenar se află și Cerbul de Aur, ca ediție aniversară (50 de ani de la prima ediție).