Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Unor salariați din Moldova li se interzice să participe la greve. Vezi lista

© Sputnik / Miroslav RotariЛюди в городе
Люди в городе - Sputnik Moldova
Abonare
Unii salariați din Republica Moldova vor fi limitați de dreptul de a participa la greve.

CHIȘINĂU, 7 mart – Sputnik. Mai multor angajați din anumite structuri bugetare ale Republicii Moldova le va fi interzis prin lege să participe la greve. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune modificarea Nomenclatorului unităților, sectoarelor și serviciilor al căror salariați nu pot participa la grevă.

Prin acest proiect de hotărâre, ministerul propune aducerea în concordanță a prevederilor Nomenclatorului cu o decizie a Curții Constituționale. Astfel, urmare a modificărilor, nu vor putea participa la grevă funcționarii publici de conducere de nivel superior și funcționarii publici de conducere din Parlament, Cancelaria de Stat și Președinție. 

Люди в городе остановка - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Codul Muncii: Ce va păți angajatul care nu lucrează în orele de muncă

De asemenea, vor fi privați de dreptul de a participa la grevă angajații din organele de asigurare a ordinii publice, a ordinii de drept și a securității statului de competențele funcționale ale cărora ține asigurarea ordinii publice, a ordinii de drept și a securității statului, cum ar fi: judecătorii, procurorii, funcționarii publici cu statut special.

Potrivit listei complete, propuse de MSMPS, din cadrul administrației publice centrale nu vor avea dreptul să participe la grevă persoanele care dețin funcții publice de conducere de nivel superior și persoanele care dețin funcții publice de conducere.

La grevă nu vor avea dreptul să participe Secretarul general al Parlamentului, Secretar general adjunct al Parlamentului și șefii de direcții. 

Le este interzis prin lege să iasă la grevă și angajaților din Cancelaria de Stat: Secretarului general al Guvernului, Secretarului general adjunct al Guvernului, șefului Cabinetului Prim-ministrului, șefului Cabinetului viceprim-ministrului, șefului Corpului de control al Prim-ministrului, șefilor de direcții și secții și adjuncților acestora, șefilor Oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat și șefilor adjuncți ai Oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat.

Interdicția se referă și la unii angajați ai Aparatului Președintelui Republicii Moldova și anume Secretarul general și Secretarul general adjunct. 

Din instituțiile medico-sanitare nu au voie să participe la greve personalul de gardă al Serviciului de urgență al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească și personalul de gardă din instituțiile medico-sanitare publice raionale, municipale, republicane, din farmaciile de stat, din Agenția Națională pentru Sănătate Publică.

De asemenea, toți salariații din unitățile din sistemul de telecomunicații, de alimentare cu energie și care acordă servicii de aprovizionare cu apă și canalizare nu au dreptul să participe la greve. 

Interdicția se referă și la salariații serviciilor de dirijare a traficului aerian.

Funcționarii publici cu statut special din cadrul subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, autorităților administrative și instituțiilor din subordine nu pot participa la greve. La fel ca și judecătorii, procurorii, ofițerii de informații și securitate, colaboratorii care dețin grade speciale din CNA. 

Militarii și toți salariații din Forțele Armate, funcționari publici cu statut special din cadrul Serviciului Vamal, DIP, ofițerii de protecție (persoane cu funcții de demnitate publică și funcționari publici cu statut special) din cadrul Serviciul de Protecție și Pază de Stat, de asemenea, nu au voie să participe la greve. 

Fluxul de știri
0