Veronica Pârlea-Conovali, care este scriitoare și profesoară, afirmă că viața este frumoasă, dar nu întotdeauna ca în cărți. Munca de profesor a devenit o luptă continuă, o luptă pentru apărarea demnității acestei profesii ce era cândva apreciată mai mult.
"Noi, profesorii, suntem deseori învinuiți că nu muncim așa cum trebuie cu copii. Vreau să vă spun că noi muncim foarte mult cu copii. Doar că avem o problemă: nu prea există comunicare cu părinții acestor copii. Spre exemplu, eu sunt diriginta unei clase de a XII-a. Din cei 32 de elevi, îi cunosc doar pe părinții a șapte dintre ei. Pe ceilalți părinți eu nu-i știu, cu unii am vorbit doar la telefon și atunci tot eu am fost cea care am sunat", spune Veronica Pârlea-Conovali.
Profesoara a declarat cu multă durere în glas că "din păcate, mulți copii nu mai au cei șapte ani de acasă. Este inexplicabil acest fenomen, nu știu care ar fi cauzele, cert este că nu putem să învinuim copilul. De cele mai multe ori, în cazurile de neînțelegeri între profesor și copil, profesorul este cel arătat cu degetul și este considerat vinovat. Mă doare să aud atât de des despre cazuri în care profesorul a fost maltratat de elevi. Am ajuns în momentul în care profesorii au nevoie să fie apărați. A dispărut respectul față de profesori. Deseori suntem discutați pe la spate despre cum ne îmbrăcăm, cum ne încălțăm, este dureros".
Veronica Pârlea-Conovali s-a născut în satul Vărăncău, Soroca. Ea spune că a avut o copilărie fericită. A fost educată de bunica sa, despre care povestește că nu știa carte, dar prin vorba înțeleaptă a făcut-o să înțeleagă ce înseamnă să fii om cu adevărat. Ar vrea și azi, la orele sale, să le transmită elevilor aceeași înțelepciune.
Autor: Cristina Bumbu-Dănuță
