Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jjizdan, dă asigurări că polițiștii au un portret robot al suspectului și chiar cunosc regiunea unde locuiește acesta.
„Pe parcursul acestor ani au fost organizate foarte multe acțiuni operative și procesual penale, care au dus la obținerea unui portret psihologic, dar și un portret robot, al unui suspect. Se cunoaște, cu aproximație, regiunea unde ar locui acest infractor. Noi avem mai multe probe. Ne trebuie doar să avem persoana fizică în față", a declarant Alexandru Jizdan în cadrul unui interviu pentru Radio Sputnik Moldova.
Ministrul a subliniat că autorul dublului omor de la Durlești ar fi fost implicat și în alte infracțiuni care s-au produs în perioada anilor 2010-2011.
„Sunt indicatori care ar da dreptate unei versiuni că autorul acestor crimelor este una și aceeași persoană", spune Alexandru Jizdan.
Alexandru Jizdan dă asigurări că oamenii legii fac tot posibilul pentru identificarea și reținerea infractorului.
„Până atunci, noi trebuie să avem forțe ca să supraveghem 24 din 24 de ore regiunea unde presupunem că locuiește, pentru a-l reține", a adăugat Alexandru Jizdan
Amintim că, pe 1 aprilie 2011, într-un automobil aflat în apropiere de Mănăstirea Sf. Andrei din Durleşti au fost descoperite cadavrele a doi tineri. Şoferul maşinii, un tânăr de 19 ani, fusese împuşcat de două ori, iar corpul său a fost găsit în portbagajul automobilului. Prietena acestuia, o adolescentă de 15 ani, zăcea dezbrăcată în preajma automobilului. Ea a fost împuşcată în ceafă.