CHIȘINĂU, 28 feb — Sputnik. Conform datelor publicate pe site-ul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), la ora actuală, rata dobânzii la depozitele overnight este de 3,5%, iar la creditele overnight este de 9,5%. Totodată, potrivit aceleiași surse, nivelul inflației anuale în ianuarie a constituit 6,5%.
„Chiar de pe acum observăm că rata dobânzii la depozite este mai mică decât nivelul inflației. Persoanele juridice și fizice care decid să deschidă un depozit la bancă pierd deja în termeni reali", a menționat expertul, susținând că acest lucru se întâmplă din cauza lichidității înalte care există în economia Moldovei, fapt care, la rândul său, este legat de acțiunile întreprinse de BNM, care a mărit masa monetară în țară.
„În anul trecut Banca Națională a cumpărat de pe piață circa 500 de milioane de dolari. Pentru a cumpăra o sumă atât de mare, BNM emite bani. În anul trecut au fost emise circa 8 miliarde de lei, aceștia fiind bani fără acoperire, deoarece nu au fost creați de băncile comerciale. Aceasta este, pur și simplu, o masă inflaționistă de lei care a fost introdusă în economia națională, din care cauză au crescut foarte mult și lichiditățile în băncile comerciale, iar în circulație se află o mare sumă de lei moldovenești", a adăugat economistul.
Emisia de bani a creat condiții confortabile pentru băncile comerciale. Pentru ele nu mai are rost să atragă mijloace bănești mai mari decât suma depozitelor. Apropo, Gârbu consideră că această politică este distructivă.
„Eu cred că o asemenea evoluție influențează negativ asupra economiei naționale și a creșterii prețurilor", a rezumat expertul.