Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Deputații au votat legea care se referă la schimbarea pașapoartelor

© Sputnik / Miroslav RotariPașaport
Pașaport - Sputnik Moldova
Abonare
Deputații de la Chișinău au votat joi, în prima lectură, schimbări la Legea cu privire la sistemul național de pașapoarte și care presupune mai multe schimbări în actele de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova.

CHIȘINĂU, 22 feb – Sputnik. Parlamentul de la Chișinău a început discuțiile asupra proiectului de lege ce vizează schimbarea actelor de identitate moldovenești: buletinul de identitate, pașaportul biometric, pașaportul diplomatic și pașaportul de serviciu. Documentul a fost votat astăzi în prima lectură de legislatori.

Inițiativa legislativă, care este semnată de șapte deputați democrați, propune ca din buletinul de identitate, pașaport, pașaportul diplomatic și pașaportul de serviciu să fie exclusă mențiunea cu privire la grupa sanguină.

Pașaport - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Exclusiv: Actele de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova se schimbă

O altă schimbare se referă la semnătura titularului. Din buletinele de identitate și pașapoartele moldovenești va fi exclus și cuvântul ”naționalitate”. Potrivit autorilor proiectului, termenul de ”naționalitate” este utilizat cu sensul de cetățenie și are un caracter confuz. 

Deputații mai propun extinderea termenului de valabilitate al pașaportului cetățeanului Republicii Moldova de la 7 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 16 ani. 

Modificările în actele de identitate se mai referă la redarea completă a noțiunii numărului de identificare de stat al persoanei fizice, la buletinul de identitate provizoriu, autoritatea care eliberează actele de identitate, obligativitatea eliberării buletinelor de identitate.

Documentele de tip nou vor fi eliberate doar după ce Guvernul va elabora un regulament în acest sens.

Cât vor costa noile pașapoarte moldovenești>>>

Noile modele ale actelor de identitate moldovenești nu va influența costul acestora. Prețul buletinului de identitate și a pașapoartelor noi va rămâne același ca și până acum.

Fluxul de știri
0