CHIȘINĂU, 21 feb — Sputnik. Ofițerii de Investigare a Fraudelor Economice, împreună cu angajații Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), au depistat mai multe nereguli în activitatea unei întreprinderi din orașul Anenii Noi, specializate în domeniul procesării cărnii, fabricării mezelurilor și afumăturilor din carne.
Oamenii legii au constatat grave abateri de la normele sanitare la abatorul întreprinderii. Ei au depistat 1580 de kilograme (oase de porc — 840 kg, untură de porc — 192 kg, picioare de porc 520 kg, semifabricate — 30 kg), care nu aveau marcaje cu data fabricării și nici măcar termenul de valabilitate. Valoarea totală a mărfii constituie aproximativ 23 700 lei.
Produsele au fost depozitate la Subdiviziunea Teritorială Siguranța Alimentelor Anenii Noi, și urmează a fi distruse.
Persoanele care vor fi găsite vinovate riscă amenzi de până la 15 mii de lei.