CHIȘINĂU, 19 feb – Sputnik. Posibilitățile de avansare în dosarul transnistrean și de consolidare a mandatului OSCE în Republica Moldova au fost abordate de premierul Pavel Filip și Secretarul General al OSCE, ambasadorul Thomas Greminger.
În cadrul dialogului, prim-ministrul a accentuat că OSCE, în calitate de mediator, este un partener-cheie pentru țara noastră în soluţionarea problemei transnistrene. Premierul a reiterat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a valorifica progresele obținute pe dimensiunea transnistreană, prin implementarea protocoalelor semnate în noiembrie 2017 în domeniile educației, telecomunicațiilor, agricol, dar și a celorlalte obiective fixate în deciziile protocolare adoptate la Berlin (2016) și Viena (2017).
Pavel Filip a spus că Chișinăul va pleda în continuare pentru stabilirea unui statut juridic special pentru regiunea transnistreană, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. De asemenea, o atenție prioritară este acordată retragerii trupelor ruse şi muniţiilor dislocate în stânga Nistrului, în acest sens fiind esențial sprijinul OSCE.
Ambasadorul Thomas Greminger a asigurat, la rândul său, de tot suportul în promovarea procesului de reglementare a conflictului transnistrean și a salutat implicarea constructivă în rezolvarea tuturor problemelor, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.
Prim-ministrul Pavel Filip a apreciat asistenţa şi expertiza oferită de OSCE în domeniul drepturilor omului, statului de drept şi societății civile. În special, a fost relevată importanța interacțiunii cu Biroul pentru Instituțiile Democratice și Drepturile Omului în contextul scrutinului electoral din toamna anului curent.