CHIȘINĂU, 19 feb – Sputnik. Deputatul democrat Valentina Buliga a înregistrat în Parlament un proiect de lege, prin care se propune abrogarea articolului din Codul Contravențional care prevede scoaterea plăcuțelor de înmatriculare de pe mașini în cazul parcărilor neregulamentare.
”Constatăm că practica ridicării plăcuțelor cu numerele de înmatriculare a vehiculelor parcate ilegal este una ineficientă, care nu oferă soluții pentru combaterea practicii de staționare sau parcare ilegală. Din contra, aceasta creează dificultăți atât pentru conducătorii auto, cât și pentru polițiști”, susține Buliga.
În opinia deputatului, Inspectoratul Național de Patrulare dispune de tehnică și metodele necesare pentru sancționarea conducătorilor auto care parchează neregulamentar, fără a mai fi necesară scoaterea plăcuțelor de înmatriculare.
În prezent Codul Contravențional prevede scoaterea plăcuțelor cu numere de înmatriculare în cazul în care vehiculele sunt parcate neregulamentar. Plăcuțele sunt întoarse proprietarului doar după ce se întocmește un proces verbal de contravenție. Totodată, potrivit Codului Contravențional, oprirea, staționarea sau parcarea în locurile interzise se pedepsește cu amendă de la 250 la 500 de lei cu aplicarea a 2 puncte de penalizare.
”În cazul când sunt scoase plăcuțele, proprietarii de mașini sunt puși în situații complicate. Aceștia nu se pot deplasa cu vehiculul care nu are plăcuța cu numerele de înmatriculare, deoarece Codul Contravențional prevede pentru această încălcare sancțiuni de la 1250 la 1500 de lei și 4 puncte de penalizare”, menționează autorul.
Proiectul trebuie să fie avizat de Guvern, comisiile parlamentare și discutat și aprobat de Parlament.