CHIȘINĂU, 19 feb — Sputnik. Se pare că în țara noastră a fost inventat un nou calendar care se deosebește de cel tradițional. Autorii acestuia par să fie producătorii de produse lactate.
Astfel, un cumpărător a descoperit pe rafturile unui magazin din capitală lapte cu data valabilității până la 30 februarie.
„La întrebarea mea de ce pe rafturi stau produse marcate cu o dată ce nu există, consultantul magazinului a răspuns: Dar ce am eu cu toate astea?", a scris o cumpărătoare pe rețelele de socializare, plasând și imaginea produsului respectiv.
Acesta nu este singurul caz. Anterior, pe rețelele de socializare a fost postată o fotografie din care se putea vedea că produsul expira pe 32 ianuarie.
Prin urmare, putem concluziona că în curând Moldova își va inventa propriul calendar.
În ceea ce privește produsele lactate, la ora actuală problema calității acestora este în vizorul autorităților.
Mâine nu va fi 1 februarie: În Moldova a fost inventată o nouă zi >>>
Astfel, potrivit unei cercetări, produsele lactate autohtone nu conțin, practic, lapte. Acest fapt a provocat un val de critici și indignare din partea societății civile. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a reacționat și a inițiat propriile controale. În afară de aceasta, în cadrul ANSA va avea loc o întrunire a tuturor producătorilor de produse lactate.