CHIȘINĂU, 6 feb — Sputnik. Polițiștii din sectorul Râșcani al Capitalei îl caută pe bărbatul care apare în imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Potrivit oamenilor legii, el ar fi pătruns în mai multe blocuri de unde a furat încălțăminte, biciclete, cărucioare și alte bunuri. Paguba evaluată constituie aproximativ 10 mii de lei.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă de la 6 până la 20 de mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Persoanele care l-au recunoscut pe suspect sunt rugate să informeze Poliţia la numerele de telefon: 079141779 sau 902.