CHIŞINĂU, 3 feb — Sputnik. Avocatul Valeria Mânzat, alias „Liubcic", a fost reţinut acum un an, pe 2 februarie 2017. După ce a fost transferat la Penitenciarul din Lipcani, Mânzat ar fi avut o stare depresivă, pe care însă a depăşit-o, iar acum este un deţinut exemplar care nu încalcă regimul de detenţie, scrie crimemoldova.com.
Acesta este cooperant cu administraţia închisorii şi se oferă să efectueze diferite munci în cadrul penitenciarului. Potrivit sursei, avocatul vedetă s-ar fi învrednicit de statutul de „drac", titlu dat de interlopi deţinuţilor care efectuează benevol diferite munci în închisoare sau colaborează cu administraţia pentru anumite favoruri.
Valerian Mânzat a fost lăudat pentru faptul că „este cuminte" şi pe când se afla în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău.
Astfel, în iulie 2017, șeful Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Aureliu Suhan, a precizat pentru zugo.md că „avocatul vedetă", datorită profesiei, „își cunoaște foarte bine drepturile și nu încalcă regulamentul intern".
Însă comportamentul lui Mânzat nu s-a limitat doar la respectarea regulilor de conduită în instituțiile de detenție. Acesta, potrivit sursei, era un deținut plin de inițiativă. El „vine cu mai multe propuneri privind repararea clădirii", susținea șeful DIP.
„Acolo ar trebui de făcut așa, acolo — așa, acolo — așa… și eu asta aș putea face în ceea ce privește reparația", ar fi spus Mânzat în discuție cu șeful penitenciarului 13, în care era deținut pe atunci.
(FOTO) Și după gratii avocatului Valerian Mânzat este "BOSS". Iată de ce>>>
Valerian Mînzat, alias „Liubcic", a fost reținut pe 2 februarie curent. Reprezentanții Procuraturii au declarat că avocatul a fost reținut în momentul în care îi restituia o sumă de 20 de mii de euro unei persoane căreia i-ar fi promis să-i rezolve o problemă, fără a reuși însă acest lucru.
Ulterior, avocatul a fost condamnat de Curtea de Apel Chișinău la nouă ani de închisoare cu executare.