CHIȘINĂU, 2 feb — Sputnik. Sberbank a devenit cea mai scumpă marcă din Rusia, potrivit ratingului internațional anual al Brand Finance.
Valoarea mărcii Sberbank a crescut în ultimul an cu 27,5 la sută, ajungând la 11,6 miliarde de dolari.
În fruntea clasamentului se situează compania Amazon, care costă puțin peste 150 de miliarde de dolari, iar pe al doilea loc s-a plasat Apple. Locul trei, patru și cinci le-a ocupat Google și brandurile sale. Printre companiile rusești incluse în rating mai sunt Gazprom și Lukoil.
Potrivit șefului Sberbank, German Gref, rating-ul demonstrează eforturile „întregii echipe de îmbunătățire a serviciilor".
„Noua strategie de dezvoltare a grupului Sberbank, pentru perioada de până în 2020, prevede o creștere a flexibilității, vitezei și orientării către clienți pe baza introducerii de noi tehnologii", a spus Gref.
CEO și președintele Brand Finance, David Haye, a precizat că rezultatele Sberbank sunt „un exemplu al valorii și puterii mărcii".
Profitul net al Sberbank, conform IFRS, pentru primele nouă luni ale anului 2017 a crescut cu 44 la sută — până la un record de 576,3 miliarde de ruble. La sfârșitul anului, Sberbank planifica să câștige mai mult de 700 de miliarde de ruble profit net.