CHIȘINĂU, 31 ian – Sputnik. La Penitenciarul nr.2-Lipcani a avut loc prima ședință de judecată într-o sală amenajată direct în instituție. La ședința de judecată au fost examinate cererile a 34 condamnați, toate părțile procesului fiind prezente în penitenciar.
La sfârșitul anului trecut, au intrat în vigoare modificările la Codul de procedură penală, prin care judecătorilor li s-a oferit posibilitatea să examineze unele chestiuni privind executarea pedepsei inclusiv în sediul penitenciarului. Este vorba despre examinarea eliberării condiționate înainte de termen, constatarea condițiilor de detenție a condamnaților, schimbarea categoriei penitenciarului, înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunității.
Departamentul Instituțiilor Penitenciare intenționează să extindă crearea a astfel de săli de judecată în toate penitenciarele din țară.
”Această oportunitate va reduce semnificativ cheltuielile din bugetul de stat în ceea ce privește transportarea deținuților și întreținerea angajaților, care asigură paza și escortarea la ședințe”, precizează DIP.
În prezent, sistemul penitenciar al Republicii Moldova întâmpină mari dificultăți pentru asigurarea prezenței persoanelor private de libertate în fața instanțelor de judecată, datorită numărului mare de escorte necesare a fi realizate cu mijloace de transport și personal insuficient.