CHIȘINĂU, 30 ian – Sputnik. Sistemul medical din Moldova este unul dintre cele mai afectate domenii de lipsa cadrelor. Mulți medici de la noi din țară preferă să plece peste hotare să muncească în spitalele din UE, SUA sau alte țări, fiind motivați de condiții de muncă prielnice și salarii atractive.
Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a convocat astăzi o conferință de presă, împreună cu toată echipa de secretari de stat, în cadrul căreia și-a annțat prioritățile pentru anul 2018.
Cebotari s-a referit și la criza de cadre din sistemul de sănătate, pe care ministerul intenționează să o rezolve prin crearea condițiilor de calitate necesare pentru profesare, dar și prin revizuirea salariilor.
Secretarul general de stat din cadrul Ministerului, Boris Gîlca, a declarat că ministerul este în proces de elaborare a unei strategii cu privire la resursele umane din sistemul de sănătate din țară.
”Vom veni cu politici atractive pentru a reține resursele umane în domeniu și pentru a-l face atractiv, inclusiv pentru spațiul rural”, a declarat Gîlca.
În opinia secretarului general de stat, medicii de la noi din țară sunt angajați în spitalele din alte state, deoarece în Moldova este un sistem de formare medicală foarte bun și profesionist.
”Avem un sistem de formare medicală foarte bun și profesionist. Trebuie să investim în infrastructură și să transformăm instituțiile medicale în unele care să asigure calitate. Ne dorim ca prin politicile atractive să facem ca colegii să rămână să activeze într-un sistem transparent, eficient și de calitate”, a declarat Gîlca.