CHIȘINĂU, 25 ian – Sputnik. Cetățenii Republicii Moldova se vor putea angaja oficial în calitate de îngrijitori ai persoanelor vârstnice cu dizabilități din Israel. Executivul de la Chișinău a inițiat negocierile asupra Programului-pilot între Guvernele Republicii Moldova și Statului Israel cu privire la angajarea cetățenilor Republicii Moldova în calitate de îngrijitori ai persoanelor vârstnice cu dizabilități din Israel.
Proiectul are drept scop respectarea drepturilor lucrătorilor migranți și combaterea migrației ilegale. În particular, moldovenii vor beneficia de instruiri profesionale și examinări medicale pe teritoriul Statului Israel. Programul-pilot prevede inițial angajarea a 300 de cetățeni moldoveni.
Guvernul a mai decis iniţierea negocierilor asupra proiectului Aranjamentului administrativ pentru implementarea Acordului dintre Republica Moldova şi Statul Israel în domeniul securităţii sociale. Astfel, migranții din cele două state vor putea depune cererea de stabilire a pensiei şi a altor prestaţii de asigurări sociale de la noul loc de reședință.