Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce partide au șanse să acceadă în Parlament

© Sputnik / Мирослав РотарьParlamentul Republicii Moldova
Parlamentul Republicii Moldova - Sputnik Moldova
Abonare
Cum va arăta noul Parlament al Republicii Moldova, ce formațiuni politice au șansa să acceadă în Legislativ?

CHIȘINĂU, 24 ian — Sputnik. În toamna acestui an expiră mandatul Parlamentului Republicii Moldova. Mai mulți analiști politici sunt de părere că alegerile parlamentare pot avea loc în această toamnă sau la începutul lui 2019.

Pentru prima dată, alegerile parlamentare se vor desfășura în baza sistemului electoral mixt.

Un studiu realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor a arătat că, dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova ar obține 35,3 la sută din voturi.

Pe locul doi, cu 16,9 la sută, s-ar situa Partidul „Acțiune și Solidaritate", condus de fostul ministru al Educației și fost candidat la funcția de președinte al țării, Maia Sandu.

Partidul Democrat s-ar plasa pe locul trei — pentru acesta ar vota 7,4 la sută dintre cei chestionați. PD este urmat de Platforma „Demnitatea și Adevăr" cu 3,8 la sută, iar pe locul cinci se situează Partidul Comunist cu 1,6 la sută.

În același timp, 7,6 la sută dintre persoanele intervievate au precizat că nu intenționează să participe la alegeri, iar 22,4 la sută nu au putut oferi un răspuns la această întrebare.

La capitolul încrederea în politicieni, lideri sunt Igor Dodon, care se bucură de încrederea a 25 la sută dintre cei chestionați, Maia Sandu — 9,1 la sută și Pavel Filip — cu 2,1 la sută.

Totodată, 24,6 la sută dintre respondenți nu au încredere în nimeni, iar 28,1 la sută nu știu sau nu au vrut să răspundă.

Fluxul de știri
0