Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Tragediile legate de moartea nou-născuților pot fi evitate. Ce spun specialiștii

© Sputnik / Miroslav RotariLarisa Crivceanscaia
Larisa Crivceanscaia - Sputnik Moldova
Abonare
Aproximativ 15 bebeluși, la 1000 de născuți vii, decedează în fiecare an, unii dintre ei ar putea fi salvați, dacă bolile ar fi depistate până la naștere
De ce mor nou-născuții

Depistarea patologiilor fătului nu este posibilă în condițiile în care gravidele nu sunt luate timpuriu la evidența medicului de familie sau nu fac examenele medicale recomandate. Această situație este frecvent întâlnită printre moldovencele care muncesc peste hotare și revin acasă înainte de a naște.

Diagnosticarea timpurie a patologiei fătului în perioada intrauterină oferă posibilitatea medicilor să-i salveze viața sau să evite invalidizarea. Opinia a fost exprimată de Larisa Crivceanscaia, șefa Secției Reanimare și Terapie Intensivă Nou-Născuți a Institutului Mamei și Copilului, în cadrul unui interviu realizat de jurnalista Maria Dimineț.

"Anul trecut s-au născut patru copii cu hernie diafragmatică congenitală. Datorită faptului ca patologia a fost depistata intrauterin, bebelușii au fost salvați. În asemenea caz examinăm starea fătului și ne pregătim pentru operație, care este efectuată imediat după naștere. Dacă o asemenea patologie nu este depistată antenatal și nu se întreprind imediat măsurile necesare, atunci acești copii fie rămân invalizi, fie decedează. De aceea, diagnosticarea corectă a maladiilor fătului este foarte importantă".

Peste 300 de copii din 1000 se nasc, în fiecare an, cu diferite afecțiuni ale căilor respiratorii, infecții ale pielii și malformații congenitale, potrivit Centrului Național de Management în Sănătate.

Autor: Maria Dimineț

 

 

Fluxul de știri
0