CHIȘINĂU, 11 ian — Sputnik. Joi dimineața din clădirea părăsită a fostului hotel „Național" a început să iasă fum. Ofițerul de presă al Serviciul 901 al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Diana Țuțu, a oferit informații corespondentului Sputnik Moldova cu privire la acest caz.
Potrivit interlocutoarei, primul apel telefonic a sosit la departament la ora 10:30.
„La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri. Aceștia au reușit să localizeze focul la ora 10:42, înlăturând riscul de răspândire a flăcărilor. Între timp, focul a cuprins 10 metri pătrați dintr-o încăpere de la subsol, unde se aflau lucruri vechi", a spus Țuțu, afirmând că nimeni nu a avut de suferit.