CHIŞINĂU, 7 ian — Sputnik. ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană. Întâistătătorul i-a felicitat pe credincioşi cu ocazia sfintei sărbători a Naşterii Domnului.
„După ce am citat cuvintele prorocului Isaia despre strălucirea luminii celor ce petreceau în întuneric, Vă adresez cuvânt pastoral la slăvitul praznic al Nașterii Mântuitorului, vorbindu-vă prin analogie despre Peștera Bethlehemului şi Potirul Euharistic,", a spus Mitropolitul în cuvântul său de felicitare.
După cum a amintit Întâistătătorul, „în peștera din Betleem S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Tatălui Ceresc, Lumina cea din Lumină, care a venit în lume pentru luminarea Israelului celui vechi și a tuturor popoarelor lumii; și Potirul, fiindcă această Lumină răsare și este în Păharul Euharistic, din care ne putem împărtăși de fiecare dată, la Liturghia săvârșită în Biserică. În Potir Îl găsim pe Cel ce S-a pogorât din Slava cea de sus a lui Dumnezeu și S-a născut în peșteră, aducând pace pe pământ și bunăvoire între oameni.
„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața" (Ioan 14,6) ne spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie. Pentru a avea Viața, trebuie să mergem pe Calea Lui, trăind în Adevărul Lui", a spus ÎPS Vladimir.
Apoi a adăugat: „Dar în această lume lucrul acesta nu este ușor și Însuși Domnul ne spune "că în lume multe necazuri veți avea"(Ioan 16,33), căci "lumea a iubit mai mult întunericul decât Lumina"(Ioan 3,19).
„Și apoi mai este și diavolul, acest vechi vrăjmaș al neamului omenesc, care caută să piardă pe câți mai mulți și să strâmtoreze calea, ca de a fi cu putință nici cei aleși să nu ajungă "la viața cea din belșug" (Ioan 10,10), în Împărăția Domnului", a mai subliniat Mitropolitul.
Întâistătătorul i-a îndemnat pe toți credincioși din țară şi din afara hotarelor să luptate pentru păstrarea credinței lor.
„Iubiți frați și surori, păstrați credința în Hristos Dumnezeu-Pruncul, îndrăzniți întru El, nu vă temeți de nimic și nimeni; împărtășiți-vă din Potirul Domnului și primiți-L astfel pe Hristos în peșterile calde ale sufletelor voastre pentru a fi vii prin El", a spus în încheierea mesajului de felicitare Mitropolitul Vladimir.