CHIȘINĂU, 2 ian — Sputnik. Baba Vanga nu a făcut predicții apocaliptice pentru anul 2018, însă a anunțat două mari evenimente, potrivit publicației The Mirror., citată de b1.ro.
Potrivit Babei Vanga, supranumită Nostradamus din Balcani, care a prezis Brexitul și atacul terorist din 11 septembrie, anul viitor vor avea loc două evenimente importante: China va deveni următoarea "superputere" a lumii, în locul Statelor Unite, şi "o nouă formă de energie" va fi descoperită pe planeta Venus.
In legătură cu prima predicţie, jurnaliştii britanici spun că pare plauzibilă. De menționat că în urmă cu doi ani, grupul de cercetare The Conference Board a estimat că până în 2018 contribuţia Chinei la PIB-ul global o va depăşi pe cea a Statelor Unite.
Şi cea de-a doua profeţie anunţată pentru anul viitor are şanse să devină realitate. Asta pentru că în iulie 2018, Sonda Solară Parker va fi lansată şi va intra pe o orbită de 6,5 kilometri în jurul Soarelui, chiar în atmosfera acestuia, pentru a măsura activitatea suprafeţei exterioare a Soarelui. Deşi sonda nu va ajunge efectiv pe Venus, ea va folosi forţa gravitaţională a planetei ca să se mişte astfel încât să facă măsurătorile. Baba Vanga a susţinut că această misiune va duce la descoperirea unei noi forme de energie.
De asemenea, Baba Vanga, care a murit în 1995, la vârsta de 85 de ani, a făcut predicții până în secolul 51, când a spus că lumea va pieri.