CHHIŞINĂU, 1 ian — Sputnik. Tragedie în noaptea dintre ani: un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit duminică noaptea în Costa Rica. Toate cele 12 persoane aflate la bordul acestuia şi-au pierdut viaţa, a informat agerpres.ro, cu referire la AFP.
Zece dintre persoanele decedate în urma prăbuşirii avionului de turism erau cetăţeni americani. Informaţia a fost anunţată pe Twitter de către preşedintele costarican Luis Guillermo Solis. Pilotul şi copilotul erau din Costa Rica.
Aparatul, un monomotor Cessna 208 Caravan aparţinând companiei private NatureAir, s-a prăbuşit într-o regiune muntoasă din apropierea unei staţiuni turistice de pe malul Oceanului Pacific.
Departamentul de Stat al SUA a „confirmat moartea mai multor cetăţeni americani", exprimând condoleanţe şi dorinţa de a ajuta familiile victimelor.
Mass-media costaricane au publicat o listă cu numele presupuşilor pasageri, între care mulţi poartă acelaşi nume, sugerând că ei ar putea fi membri a cel puţin două familii.
Potrivit cotidianului La Nacion, un vânt puternic sufla în timpul accidentului.