Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

Svetlana Sainsus bate noi recorduri: Șase zile și 140 de familii mai fericite

© Photo : Dima Shevcic / Svetlana SainsusSvetlana Sainsus
Svetlana Sainsus - Sputnik Moldova
Abonare
Trebuie să ne ajutăm aproapele nu doar în perioada sărbătorilor de iarnă, dar și pe parcursul întregului an: Svetlana Sainsus este cunoscută pentru cazurile sociale în care se implică - ce a reușit în 2017 și ce planifică să facă în 2018 ne spune chiar ea în cadrul unui interviu realizat în studioul de radio Sputnik Moldova
Svetlana Sainsus bate noi recorduri:șase zile și 140 de familii mai fericite

Svetlana Sainsus spune că în acest an a cunoscut sute de familii care au nevoie de ajutor. Împreună cu moldovenii săritori la nevoie, din țară și de peste hotare, au reușit să aducă speranță în casele celor mai triști ca noi. Au fost colectați bani pentru intervenții chirurgicale complicate și costisitoare, pentru reconstrucția sau renovarea caselor unor oameni sărmani rămași pe drumuri după un incendiu groaznic sau din alte motive.

"Unii au nevoie de operații care pot fi făcute doar peste hotare și costă enorm, alții au rămas fără acoperiș deasupra capului sau au rămas fără bani pentru o pâine. Acum avem nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare, Nichita, un băiețel de doar trei anișori, are nevoie de un transplant de cord, costul operației se ridică la 95 de mii de dolari" precizează Svetlana Sainsus.

Mai multe detalii puteți găsi pe caritate.md

Recent, alături de caritate.md, a lansat Campania de Crăciun, devenind un fel de Crăciuniță care merge pe la casele oamenilor să le ducă daruri. Doar în ultimele zile, mai exact în 6 zile, în cadrul acestei campanii ea a ajuns în casele a peste 140 de familii. Svetlana menționează că uneori își ia și fiul alături, un copil care la o vârstă fragedă a înțeles cât de important este să le faci bine celor din jur.

"Mai mare mândrie pentru o mamă nu poate exista, copilul meu a învățat să prețuiască ceea ce are și întotdeauna îmi spune că nu vrea cadouri scumpe. Când are o jucărie sau o haină în plus mă întreabă cui ar putea să o doneze" spune Svetlana Sainsus

A lansat și un filmuleț, în care fiul ei ne îndeamnă să fim mai buni. Îl puteți urmări aici:

Campania de Crăciun continuă, spune invitata noastră. Pe 29 decembrie, la ora 18:00, la Filarmonica Națională va avea loc un concert de caritate. Patru tineri muzicieni, reveniți acasă de la Londra și București, ne vor încânta cu multă muzică clasică. Intrarea este liberă. În locul banilor pe care i-ați fi plătit pentru biletul de intrare, puteți dona pentru Campania de Crăciun, astfel ca în casele mai multor familii din țara noastră sărbătorile de iarnă să fie fericite.

Fluxul de știri
0