CHIȘINĂU, 21 dec — Sputnik. Britanica de 20 de ani care a fost drogată și răpită la Milano, cu scopul de a fi vândută într-o licitație pe internet, a povestit poliției coșmarul prin care a trecut timp de șase zile cât a fost ținută ostatică, fapt care s-a întâmplat în luna august 2017.
Chloe Ayling a declarat că i-a fost frică „în fiecare secundă" că va muri. Ea a povestit poliției italiene că ar fi fost implicați mai mulți răpitori, dar ca a văzut doar chipurile a doi bărbați, scrie digi24.ro, citând The Telegraph.
„O persoană cu mănuși negre m-a apucat din spate cu o mână pe gură și alta pe gât. O a doua persoană cu cagula neagră mi-a făcute o injecție în braț. Mi-am pierdut cunoștința iar când m-am trezit, eram dezbrăcată, legată la mâini și picioare și închisă în portbagajul unei mașini. Eram într-o valiză și puteam să respir printr-o crăpătură" a relatat fotomodelul.
Despre perioada în care a fost ținută ostatică, fata povestește: „Eram legată de mâini și de picioare și am fost obligată să dorm pe jos. Se uitau la mine mereu, ca să nu fug și m-au amenințat că mă omoară".
Cel care a răpit-o este un bărbat în vârstă de 30 de ani din Polonia, dar care locuiește în Marea Britanie. El a fost arestat sub acuzația de răpire de persoane.
Anchetatorii au descoperit că polonezul a organizat mai multe licitații pe internet ca să vândă fete răpite. Poliția cercetează acum să dovedească dacă anunțurile au fost adevărate sau au fost inventate.
Autorii răpirii fotomodelului s-au inspirat dintr-un film
Potrivit Corriere della Sera, polonezul s-a inspirat din filmul Taken (2008), cu Liam Neeson, care spune povestea unui fost agent secret, care are la dispoziție doar câteva ore pentru a o salva pe fiica lui din mâinile unei bande de infractori specializați în trafic de carne vie.
În cazul tinerei din Marea Britanie, el a folosit un cont criptat pentru a discuta cu agentul tinerei răpite. El i-a spus că operează în numele „Grupului Moartea Neagră" și i-a cerut 300.000 de dolari ca să oprească licitația.
Când cumpărătorul arab se plictisește, fetele ajung hrană tigrilor
Însă, tânăra a fost eliberată după șase zile. Aparent, infractorul și-a dat seama că femeia are un copil de 2 ani și nu vrea să aibă de-a face cu mame, au mai spus anchetatorii. El a fost arestat după ce a condus-o pe tânără la Consulatul Marii Britanii din Milano.
Chloe Ayling a mai declarat anchetei că atacatorul i-ar fi spus că fetele urmează să ajungă în țările arabe și că cel puțin trei pe săptămână sunt vândute, iar când cumpărătorul se plictisește de ele, acestea ajung hrana tigrilor.