CHIȘINĂU, 19 dec — Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că va semna demisia actualilor miniștri, însă nu va accepta noile candidaturi, locul unora, spune Dodon, ”este la răcoare, nu în fotolii de vicepremier”.
”Am văzut în lista candidaturilor mai multe nume cunoscute, de tristă faimă, care s-au compromis politic. Unii dintre aceștia au demonstrat și inconsecvență, și lipsă de profesionalism, și oportunism regretabil. Locul unora dintre ei e la răcoare, nu în fotolii de vicepremier. Prin urmare, declar că voi semna demisia actualilor miniștri, însă nu voi accepta noile candidaturi. Refuz propunerea democraților”, a scris Doodn pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui Dodon, majoritatea parlamentară comite o eroare prin această schimbare de cadre.
”Este evident că Guvernul devine mai politizat acum. Totul e cusut cu ață albă, algoritmul e vizibil. Iar revolta cetățenilor va spori”, a punctat DOdon.
Totodată, președintele moldovean și-a exprimat speranța că ”cetățenii înțeleg subtilitățile acestei mișcări politice și îi vor da o apreciere negativă pe potrivă, atât acum, cât mai ales la următoarele alegeri parlamentare”.