CHIŞINĂU, 18 dec — Sputnik. Ieromonahul Savatie Baștovoi publică în altarulcredintei.md textul "Depresia este rugina sufletului" în care oferă un sfat practic tuturor celor care suferă de depresie.
Iată ce spune părintele.
"Un lucru care rămâne multă vreme nefolosit ruginește, se strică. Depresia este în directă legătură cu activitatea. Pe de altă parte, inflația cărților și a discuțiilor despre depresie legitimează această stare: oferta creează cererea.
Depresia este sentimentul profund de neîmplinire și inutilitate survenit pe fondul poveștilor de succes care sunt servite unei populații incapabile să acceadă spre succes în forma propusă. Să nu uităm însă că succesul nu este condiționat de grandoarea scopului, ci este o stare de suflet: Mark Zuckerberg nu este mai de succes decât un țăran căruia i-a fătat vaca un vițel frumos, pur și simplu, scopurile lor au fost diferite.
Învățați-vă să vă puneți scopuri conforme cu viața și posibilitățile voastre și bucurați-vă de tot ce vă înconjoară și atunci rugina nu va putea cuprinde sufletele voastre, veți uita pentru totdeauna de depresii", conchide părintele Savatie Baştovoi.