Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Când bradul poate deveni periculos: „Sindromul pomului de Crăciun"

© Sputnik / Vladimir Pesnya / Accesați arhiva multimediaChristmas tree decorations at the GUM-Fair on the Red Square in Moscow
Christmas tree decorations at the GUM-Fair on the Red Square in Moscow - Sputnik Moldova
Abonare
Pomul de Crăciun, îndrăgit deopotrivă și de copii, și de adulți, poate avea o influenţă negativă asupra unor persoane mai sensibile. Despre ce este vorba şi ce recomandă specialiştii.

CHIȘINĂU, 18 dec — Sputnik. Dacă luaţi o răceală neaşteptată în ajunul Crăciunului, nu trebuie să dați neapărat vina pe vremea rea de afară. Pomul natural de Crăciun, iubit atât de copii, cât și de adulți, poate avea o influenţă negativă asupra organismelor sensibile, scrie Sputnik France.

Numit „sindromul pomului de Crăciun", disconfortul este mai neplăcut decât poate părea la prima vedere. Având simptome fie mai ușoare, fie mai severe, sindromul se poate manifesta prin semne de alergie precum tusea, strănutul, respirație dificilă, conjunctivită, oboseală și dureri în piept. Disconfortul poate fi simţit de adulți, copii și bebeluși.

„Pe parcursul mai multor ani de activitate, am asistat la aducerea, în Ajunul Crăciunului, a unui număr de până la 10 copii la camera de urgență din cauza unei crize de astm", îşi aminteşte Lawrence Kurlandsky, alergolog și pulmonolog.

După ce au analizat acele și scoarţa de pin, Kurlandsky și colegii săi de la Universitatea medicală Syracuse din New York au descoperit 53 de tipuri de mucegai (din 26 de probe examinate). S-a dovedit că majoritatea mucegaiurilor sunt alergeni și, prin urmare, capabile să cauzeze astfel de reacţii la om. În acest mod, cu cât pomul de Crăciun este ținut mai mult timp în casă, cu atât mucegaiul se răspândeşte mai mult pe conifer.

De asemenea, alergia poate fi provocată şi de „produsele chimice adăugate pentru conservarea bradului", potrivit Dr. Nhân Pham-Thi, preşedintele departamentului de Alergie și Medicina Mediului de la Institutul Pasteur, citat de Le Figaro

Un alt studiu arată o creștere a cantității de spori pe metru cub, după un experiment în care o echipă de cercetători a examinat aerul dintr-o casă, într-un interval de două săptămâni. Astfel, numărul sporilor a crescut de la 800 în prima zi la 5.000, în ziua a 14-a.

Într-un interviu acordat pentru L'Express, medicul britanic Andy Whittamore subliniază că mucegaiul este adesea prezent în casă, dar majoritatea oamenilor nu-și dau seama că mucegaiul crește natural şi pe pomul de Crăciun. În plus, temperaturile ridicate reprezintă un mediu și mai prielnic pentru dezvoltarea acestuia. În unele cazuri, se poate ajunge la crize fatale de astm, relateaza Asthma UK.

Totodată, Birgitta Gatersleben, psiholog specializat pe relaţia omului cu mediul, la Universitatea din Surrey, a declarat, pentru The Telegraph că brazii naturali de Crăciun sunt mai benefici pentru sănătatea oamenilor decât cei artificiali. Pomul natural aşezat în cameră creează o atmosferă naturală și contribuie la diminuarea stresului.

În plus, arborii artificiali depozitaţi în mod necorespunzător pot acumula cantități semnificative de praf, spori de mucegai și alte elemente care pot produce alergii. Ca să nu mai menţionăm faptul că unele materiale folosite la confecţionarea Pomilor artificiali de Crăciun le-ar putea provoca alergii persoanelor deosebit de sensibile.

În general, medicii au recurs adesea la remedii bazate pe substanțe naturale, iar studiile au arătat că pinul are un potențial terapeutic, în special scoarţa lui. Un efect benefic îl are picnogenolul, substanţă extrasă din scoarţa de pin, care este eficientă în combaterea unei varietăți de boli, printre care tromboza, infertilitatea și demența.

Fluxul de știri
0