Interviu cu Eugen Colesnicov, inginer în construcții și pictor amator
Cristina Bumbu-Dănuță, pentru Sputnik Moldova
De unde vine pasiunea pentru pictură și, anume, pictatul icoanelor?
Este o pasiune care vine din adâncul sufletului meu, nu am studii în acest domeniu. Încă de pe băncile școlii, la orele de istorie sau cele care nu-mi provocau mare interes, eu pictam pe coperta caietului. Au observat profesorii, iar în ultimul an de școală, ei mi-au recomandat să merg la Colegiul de Construcții, să studiez design de interior, zicându-mi că am aptitudinile necesare. Mi s-a părut că este o profesie prea fițoasă pentru mine, totuși am dispus actele și am fost acceptat la studii, cu finanțare de la buget și cu bursă. Spre mirarea mea, fiind și mai timid din fire, am fost observat de colegi că mă descurc bine la desen, astfel mulți îmi cereau ajutorul. Nu-i refuzam, pentru că am fost învățat de acasă că e bine să ajuți.
Întotdeauna ați fost săritor la nevoie?
Omul trebuie să se nască cu un duh sfânt în el. Trebuie să fii săritor la nevoie, fie că e vorba de un seamăn de al său sau de un animal. Pe de altă parte, mama mea este o femeie credincioasă, merge în fiecare duminică la biserică, are grijă de cei mai nevoiași și de la ea am învățat de mic să fiu bun cu oamenii.
Credeți că este și un dar de la Dumnezeu, această răbdare și bunătate?
Nu știu dacă este un dar sau un har Dumnezeiesc, dar așa sunt eu. Îmi place să lucrez asupra mea, să fiu mai bun în fiecare zi. Mi-am construit o casă, au durat ani la rând.
Cât de greu a fost să construiți casa?
Pentru că nu aveam bani, am cumpărat materiale mai ieftine, respectiv piatra de calcar nu era ideală, cred că niciun meșter nu s-ar fi apucat să clădească pereții unei case cu astfel de piatră. Eu am încercat să găsesc răbdarea necesară și am pus piatră pe piatră. În acea perioadă când ridicam câte un colț de casă am auzit și replici răutăcioase de genul "ce-i cu cocioaba asta". Am trecut peste toate doar având răbdare și înțelegere că ei spun asta din neștiință. Nimeni nu știa că muncesc doar eu și Dumnezeu la ridicarea ei, că uneori îmi plouă în casă și multe altele. Pe lângă construcția casei, la sat sunt multe alte munci, mai ales că eu am ales un mod de viață sănătos pentru familia mea. Asta înseamnă că nu avem încredere în tot ce se vinde în magazine, așa că încercăm să creștem totul pe lângă casă. Vara, înainte de răsăritul soarelui, eram deja la cosit, pentru că avem iepuri și capre, ziua munceam la casă până târziu.
Spuneți că vă alimentați doar din produsele obținute acasă. Cum vă reușește? Soția vă împărtășește acest mod de viață?
Este greu, dar nu ne plângem. Soția îmi este aproape, mă mai certa că atunci când munceam la construcția casei, mai greșeam și eu și pentru a nu pierde o zi de vară lucram și în zilele de sărbătoare. Dar cum puteam să stau zi după zi, mai ales că, de exemplu, în august, sunt multe sărbători. Noi lenevim mult. Și vorba ceea "o zi de primăvară, hrănește un an".
De unde aveți această energie, nu obosiți?
Nu, mie îmi place să muncesc. Și întotdeauna am ceva de făcut. Alimentele pe care le consumăm, produse acasă, sănătoase, îmi oferă energia necesară. Munca mă face să fiu mai activ. De aceea nu am ales să fac din pictură o profesie, deși aș fi câștigat bani, dar pictura presupune multă concentrare, trebuie să stai mult în aceeași poziție și asta mă obosește.
Aveți un loc de muncă stabil?
Nu. Și poate că mulți mă vor critica acum, dar fiind inginer în construcții permanent sunt solicitat să fac ceva în casa unui gospodar. Construiesc sobe, instalez tehnica de uz casnic, fac alte munci în construcție și uneori chiar decorez pereții din interiorul caselor. Este o muncă diversă care îmi aduce plăcere.
Nu aveți un venit stabil. Nu vă este frică că ați putea rămâne într-o zi fără bani, cum vă veți descurca?
Nu-mi este frică. Omul muncitor întotdeauna are ceva de făcut, iar banii nu sunt cei mai importanți. Noi nu trebuie să ne jertfim sănătatea pentru aceste hârtii. Bucuria din ochii soției și a copiilor mei sunt cea mai bună răsplată pentru mine. Și să știți că nu-I înțeleg pe cei care spun că nu au de lucru, că nu se pot angaja, dar îi văd zilnic că se trezesc târziu după răsăritul soarelui. Ne-am cam lenevit noi, oamenii acestei țări. Trebuie să începem de la noi, să muncim mai mult și atunci nu vom mai da vina pe stat, dar lucrurile vor începe să meargă mai bine de la sine.
Revenind la pasiunea dumneavoastră pentru pictură. Când și cum vă faceți timp pentru a picta? Ce faceți cu icoanele pe care le pictați?
Eu cred că ar fi un păcat să faci bani din vinderea icoanelor. De aceea majoritatea icoanelor le dăruiesc. Primele icoane le-am dăruit bisericii din sat, altele au fost donate unei biserici din Ialoveni. Îmi fac timp mai mult în perioada iernii pentru a picta. Oamenii care mă cunosc știu deja că în cazul în care vor să le pictez vreun tablou sau o icoană trebuie să aștepte iarnă, pentru că atunci este acea perioadă în care eu acord mai mult timp picturii. Iarna trecută am pictat "cina cea de taină", o icoană la care am lucrat mult, am muncit aproape zilnic, timp de vreo șase săptămâni. Este un lucru migălos pentru că trebuia să reproduc fiecare mânuță, fiecare chip al sfinților. Dar împlinirea sufletească după ce lucrarea este gata, e o recompensă nemaipomenită. Anume împlinirea sufletească, nu banii. Le-aș recomanda tuturor să încerce să fie mai buni și să nu se certe cu semenii lor pentru niște hârtii, nu pentru asta suntem meniți să trăim pe acest pământ.
Vă mulțumesc!
