Darurile vor fi oferite prin intermediul Fundației de Binefacere a Primei Doamne "Din Suflet".
"În total, până la sfârșitul anului, 10 mii de copii vor primi cadouri din partea președintelui", a declarat Igor Dodon în timpul prezentării bilanțului activității la un an de la deținerea funcției de șef al statului.
Potrivit lui Igor Dodon, pentru acțiunile de binefacere din acest an nu a fost cheltuit niciun leu din bugetul de stat. Cele 20 de milioane de lei, cât au costat toate acțiunile sociale organizate de Fundația "Din Suflet", au fost colectate din donații externe și interne.
"Noi am reușit, pe parcursul acestui an, în special Prima Doamnă, să stabilească contacte cu mai multe federații și organizații din exterior. Pot să vă dau și unele sume, în acest an am reușit să strângem aproximativ 20 de milioane de lei din diferite surse. Ambasada Chinei ne-a ajutat atunci cand a fost vorba de copii", a adăugat Igor Dodon.
Potrivit lui Igor Dodon, tot din acești bani, la începutul anului școlat, 8000 de copii din familii social-vulnerabile au primit ghiozdane și rechizite școlare.