Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Regele Mihai I al României, condus pe ultimul drum: Programul funeraliilor

© AP Photo / Vadim Ghirda, FileRegele Mihai
Regele Mihai - Sputnik Moldova
Abonare
Astăzi, 13 decembrie, la Aeroportul Otopeni urmează să ajungă sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai I

CHIȘINĂU, 13 dec — Sputnik. Casa Regală a anunțat programul conform căruia, doritorii de a-i aduce un omagiu Regelui Mihai I vor putea să depună flori şi să se închine la catafalcul Regelui. 

Astfel, miercuri, la ora 11,00, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I va ajunge la Aeroportul Otopeni, de unde va fi transportat cu maşina la Castelul Peleş. Evenimentul se va desfăşura în prezenţa şefului Familiei Regale, Margareta, Custodele Coroanei române, şi a membrilor Familiei Regale, a reprezentanţilor instituţiilor statului, ai Bisericii Ortodoxe şi ai Casei Majestăţii Sale.

Programul integral pentru 13 decembrie 2017, publicat pe siteul Familiei Regale:

Ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș. Majestatea Sa Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.

Programul vizitei oficialităților pentru a transmite condoleanțe la Castelul Peleș este următorul:

Ora 14-15: Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.

Ora 15-16: Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.

Ora 16-17: Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.

Ora 17-18: Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

La ora 18,00, sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49 — 53), unde va ajunge la ora 20:30.

Între orele 21:00 şi 24:00 — toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Regelui vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal, precum și joi, 14 decembrie, între orele 8:00 şi 22:00, şi vineri, 15 decembrie, între orele 8:00 şi 22:00.

Programul pentru ziua de sâmbătă, 16 decembrie — ultimul drum al Regelui

Ora 10:30 — un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal.

Ora 10:55 — sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară.

Ora 11:15 — sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional.

Orele 11:25-12:15 — cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal — Calea Victoriei — Splaiul Independenţei — Piaţa Unirii — Intrarea pe Dealul Mitropoliei.

Orele  — la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare.

Ora 14:00 — cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii — Piaţa Universităţii — Piaţa Romană — Arcul de Triumf — Şos. Kiseleff — Şos. Bucureşti-Ploieşti.

Ora 14:40 — Trenul Regal, în care se va afla sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai şi în care vor călători Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României, va pleca din Gara Regală Băneasa, unde prezenţa presei şi a publicului va fi permisă.

Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localităţi: Chitila (ora 14,51) — Titu (ora 15,41) — Piteşti (ora 16,46). Toţi cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt aşteptaţi în gara oraşului lor.

Ora 17:30 — Trenul Regal va ajunge la în gara din Curtea de Argeş, unde prezenţa presei şi a publicului va fi permisă. Cortegiul funerar se va deplasa apoi de la gară la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală. La ora 17:50 va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mănăstirii Curtea de Argeş.

Ora 18:20 —sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală, unde va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, la ora 18:40.

Prezenţa presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare. Va fi o ceremonie privată, în prezenţa Custodelui Coroanei, a Familiei Regale a României şi a membrilor Familiilor Regale străine prezenţi la eveniment.

Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele şapte zile după înmormântare.

Zilele de 14, 15 şi 16 decembrie au fost declarate de guvern zile de doliu naţional pe teritoriul României în memoria Regelui Mihai.

Fluxul de știri
0