CHIȘINĂU, 13 dec — Sputnik. Un caz grav a avut loc marți seara în capitala României. O tânără de 25 de ani a murit, fiind lovită de o garnitură de metrou în stația Dristor 1.
Deși inițial s-a crezut că este vorba de o sinucidere, imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat însă că fata a fost împinsă în fața trenului.
Presupusa criminală este o femeie în vârstă de 36 de ani care a fost prinsă de Poliție în această dimineață, după mai multe ore de căutări. Suspecta a fost găsită în zona Unirii, în apropierea unei alte stații de metrou.
Un detaliu șocant a ieșit ulterior la iveală. Astfel, potrivit forțelor de ordine din România, femeia ar mai fi săvârșit un gest similar, în stația Costin Georgian a metroului din București, cu puțin timp înainte de tragedia din Dristor 1. O altă tânără a fost împinsă pe șine însă, din fericire, aceasta a reușit să scape, făcând ulterior reclamație la Poliție. Oamenii legii presupun că și în primul caz ar fi vorba de aceeași persoană.
Motivul crimei nu este clar, deoarece martorii au povestit că între cele două nu a existat o discuție sau vreun conflict, înainte ca femeia să o împingă pe fată.