CHIȘINĂU, 8 dec — Sputnik. Un cetățean turc și o moldoveancă au fost reținuți de ofițerii de investigații ai Poliției Capitalei în comun cu angajații Procuraturii. Cei doi sunt cercetați penal pentru proxenetism.
Potrivit oamenilor legii, femeia de 23 de ani și cetățeanul turc de 39 de ani ar fi determinat la practicarea prostituţiei cel puţin cinci domnişoare din familii social-vulnerabile, cu vârstele cuprinse între 25 şi 27 de ani, din diverse raioane ale ţării. Victimele erau duse să se prostitueze în oraşul Marmaris, Turcia.
Bărbatul şi-a deschis un salon de frumuseţe în oraşul Calaraşi, unde își racola potenţialele victime. De asemena, ei racolau persoane prin intermediul reţelelor de socializare. Aceştia le asigurau perfectarea tuturor actelor şi transportarea la destinaţie.
Cetățeanul turc a fost dat în căutare internațională, iar concubina acestuia este cercetată în stare de libertate.
Oamenii legii precizează că dosarul a fost remis în instanţa de judecată. Dacă vinovăţia lor va fi demonstrată, cei doi riscă privațiune de libertate pe un termen de la 4 la 7 ani.