CHIȘINĂU, 7 dec — Sputnik, I. B. Fiind întrebat care sunt, în opinia sa, diferenţele majore dintre un Rege şi un preşedinte şi care dintre ei este iubit mai mult de către poporul său, maestrul Dan Puric a răspuns că un preşedinte „vine de nicăieri şi pleacă nicăieri", în timp ce un Rege „vine din istorie şi pleacă în istorie".
Regele „reprezintă organic neamul", în timp ce preşedintele, fiind rezultatul unei lupte electorale, este „vasalul unui partid", pe care îl reprezintă (partidul fiind un fragment, şi nu ţara în întregul ei) şi, astfel, tinde să subordoneze ţara intereselor partidului.
„Regele este un produs fiziologic al istoriei, preşedintele este o cădere în afara istoriei, este un accident provocat de o ideologie. Regele este produsul rafinat al unei decantări istorice, preşedintele este copilul revoluţiei, adică al unei intervenţii brutale şi bruşte în natura lucrurilor. Regele are calitatea de a face transferul din spaţiul politic în cel spiritual al unei ţări. Regele asigură trecutul, identitatea prezentă şi speranţa de viitor ale unui popor. Preşedintele nu are trecut, el reprezintă victoria isterică şi efemeră a unui partid", afirmă actorul Dan Puric.
Potrivit maestrului, o ţară care are un Rege are demnitate, de aceea românii nu au ezitat să meargă la luptă şi să moară „pentru Ţară şi Rege". În schimb, pentru un preşedinte, „se supravieţuieşte din mandat în mandat".
„Preşedintele este o convenţie cu o singură conotaţie: cea politică. Prezenţa Regelui nu mai reduce ţara la o entitate economică sau politică, ci îi asigură dimensiunea spirituală. De aceea Regele este un Simbol, conţine în El Ţara, pe când preşedintele este o bornă de kilometraj înfiptă o dată la patru ani în istoria unei ţări", a mai spus actorul.
Deşi afirmaţiile emoţionante ale lui Dan Puric fac parte dintr-un interviu realizat acum mulţi ani, în 2001, şi publicat în cartea „Românii secolului XXI. Interviuri-document cu personalități românești", de Rhea Cristina (editura Pro Universitaria, 2013), cuvintele sale merită reamintite acum, când ţara noastră se află în doliu, iar românii simt golul lăsat în sufletele lor de stingerea din viaţă a Regelui Mihai.
Moartea Regelui încheie o epocă, întrucât el era singurul care mai făcea legătura între România de azi şi România anterioară comunismului. Acest lucru l-a subliniat ieri şi istoricul Acad. Ioan Aurel Pop, care a spus că stingerea Majestăţii Sale „înseamnă apusul unei lumi" şi că depinde de noi dacă această „lume cu simbolurile ei luminoase va fi dusă mai departe de către generaţia noastră şi de către generaţiile care vor veni".
De asemenea, istoricul Ioan Scurtu a declarat ieri că Regele a fost un simbol, astfel, „lumea se raporta la Rege ca la un simbol al rezistenţei şi a existenţei de sine stătătoare, independente, a poporului român".
Ce ar trebui să facă România acum? Răspunsul ni-l oferă un alt reputat istoric, Acad. Alexandru Zub, care a spus că poporul român trebuie să-şi mobilizeze energiile naţionale „folosind semnificaţia valorilor reprezentate de această mare personalitate a istoriei noastre". „E nevoie să reactivăm pentru toată lumea şi mai ales pentru noile generaţii acele valori care l-au definit pe Majestatea Sa Relege Mihai."
