Deputatul Corneliu Padnevici susține în cadrul unui interviu pentru Sputnik Moldova că mulți tineri, după însușirea unei profesii, își doresc să revină în localitățile de baștină și să-și întemeieze familii. Lipsa unei locuințe însă îi determină să emigreze.
"Tinerii învață o meserie, iar după absolvire nu au posibilitatea să-și cumpere o locuință. Din acest motiv, amână să-și întemeieze familii și pleacă peste hotare, pentru a aduna bani pentru o locuință. De aceea, sunt sigur, implementarea programului "Prima Casă" îi va motiva pe tineri să rămână în țară. Tinerii sunt interesați să cumpere locuințe și în sate, nu doar în orașe. Ei își doresc să se afle mai aproape de părinți, de rude, dar și pentru că în orașe viața este mai costisitoare. Programul le va permite să-și cumpere o locuință inclusiv în localitatea de baștină", a precizat Corneliu Padnevici.
Programul "Prima Casă" a fost votat în prima lectură. Acesta va fi implementat la nivel național la începutul anului 2018.
Autor: Maria Dimineț