Autoritățile de resort spun că au mers în mai toate grădinițele din Chișinău pentru a vedea care e starea lucrurilor, să afle cum, de fapt, sunt alimentați copii.
Lăsând la o parte chestiunile legate de modul în care sunt păstrate produsele alimentare și felul în care e gătită mâncarea, Sputnik Moldova a încercat să afle cât de corect este stabilit meniul pentru copii din punctul de vedere al valorii lui nutriționale.
Șeful secției Sănătatea Copiilor și a Tinerilor din cadrul Centrului de Sănătate Publică Chișinău, medicul nutriționist Iurie Cojocaru, a declarat într-un interviu pentru Sputnik Moldova că în prezent pastele făinoase, leguminoasele și sarea sunt oferite copiilor în cantități mai mari decât cele recomandate.
Rugat de corespondentul nostru să explice cum ar trebui să arate un meniu perfect pentru copii, Iurie Cojocaru a spus că "la dejun ar fi bine să fie servit un terci. Este perfect dacă este oferit și al doilea dejun, o gustare, la care copii să poată mânca un fruct proaspăt. La prânz ar fi bine să mănânce o salată din legume crude, felul întâi și felul doi, o garnitură și o băutură. La gustarea de după prânz, ar fi bine să consume o băutură și o prăjitură. La cină ar fi bine să le fie servită o gustare din legume", a mai spus medicul nutriționist Iurie Cojocaru.