CHIȘINĂU, 24 nov – Sputnik. Zece panouri publicitare amplasate în Centrul orașului Chișinău vor fi demontate. Este vorba despre billboard-urile de pe str. 31 August 1989, din perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și Al. Puşkin.
O dispoziţia în acest sens a semnat primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu. Potrivit dispoziţiei, demontarea şi evacuarea dispozitivelor publicitare, precum şi reamenajarea terenurilor va fi efectuată de agenţii economici pe cont propriu.
În cazul în care agenţii economici nu vor respecta solicitarea autorităţilor locale, dispozitivele vor fi evacuate în mod forţat de către serviciile preturii de sector.
În total, urmează a fi demontate şi evacuate 10 panouri de reclamă. Billboard-urile urmează să fie evacuate în termen de două zile.