Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cel mai mare seismolog din România a calculat când va avea loc Marele Cutremur

© Facebook / Sorin SimaCutremurul din 1977, București
Cutremurul din 1977, București - Sputnik Moldova
Abonare
Dezvăluire teribilă - rezultat al unor studii de decenii. Cel mai bun cunoscător al stării seismice din România face anunțul care ar trebui să pună pe jar autoritățile

BUCUREȘTI, 14 nov — Sputnik, Dragoș Dumitriu. Zeci de ani de cercetări și studii, ipoteze și observații asupra cutremurelor din România l-au dus pe celebrul sesimolog Gheorghe Mărmureanu la o concluzie de maximă importanță: se poate stabili o periodicitate a marilor cutremure, chiar un algoritm.

Сейсмограф - Sputnik Moldova
Societate
În România s-a produs astăzi cel mai puternic cutremur din luna noiembrie

"Există o anumită distanţă în timp, egală pentru toate", spune Mărmureanu, care apreciază că "urmează ca marele cutremur să fie după 2040". Mai concret, Mărmureanu spune că "există o realitate fizică. Dacă socotim 64 de ani de la cutremurul din 1977 rezultă 2041. Acesta este marele cutremur care poate fi în Vrancea".

Nu o spun eu, asta rezultă din calcule, afirmă Mărmureanu. Conform observațiilor profesorului Mărmureanu perioada la care s-au produs cutremurele în ultimii 300 de ani, de la care ne-au parvenit date pe baza cărora se pot face observații științifice, au avut loc la intervale de 36 — 37 de ani și 64 de ani.

E vorba de cele şase mari cutremure istorice, cu pierderi mari de vieţi — 12 iunie 1701, de 7,5 grade Richter, 11 iunie 1738, de 7,7 grade Richter, 26 octombrie 1802, considerat cel mai mare seism din România, 7,9 grade pe scara Richter, 23 ianuarie 1838, de 7,5 grade, 10 noiembrie 1940, iar ultimul pe 4 martie 1977.

"Nu poate fi un cutremur mai devreme de 2040, dar nu aş vrea să fiu director atunci la institutul pe care îl conduc acum", a declarat la Focşani Gheorghe Mărmureanu, transmite "Libertatea".

"Cutremurele care pornesc din Vrancea sunt unice în lume, totul ținând de geologie și de ceea ce se regăsește la mari adâncimi, acolo unde se întâlnesc plăcile continentale", a mai spus Gheorghe Mărmureanu.

Președintele onorific al Institutului Național de Fizica Pământului, Gheorghe Mărmureanu, a făcut aceste considerații la o conferință a profesorilor de geografie, la Focșani.

De remarcat că România, țară cu risc seismic ridicat, are foarte multe clădiri aflate la limita rezistenței seimice, mai ales în orașele cu centre vechi. În aceste condiții, autoritățile NU au elaborat un sistem de finanțare-creditare a consolidării seismice, vital pentru evitarea unor dezastre.

O mențiune finală — Gheorghe Mărmureanu s-a remarcat prin scepticism în materie de declarații despre cutremure, fiind totdeauna rezervat, mai ales în comparație cu diverși colegi. Faptulc că acum vorbește de un mare seism în 2041 este cu atât mai semnificativ.

Fluxul de știri
0