CHIȘINĂU, 3 nov — Sputnik. Sâmbătă, 4 noiembrie curent, între orele 8:00 —23:00, la sensul giratoriu din intersecția străzilor Uzinelor și Lunca Bâcului vor fi efectuate lucrări de asfaltare, iar circulația rutieră va fi sistată parțial.
Inspectoratul Național de Patrulare îi îndeamnă pe conducătorii mijloacelor de transport care vor circula prin zona respectivă să respecte semnalizarea rutieră temporară, în vederea evitării situațiilor ce pot periclita siguranța circulației rutiere.