CHIȘINĂU, 2 nov — Sputnik. Potrivit sursei oficiale, acordul respectiv va spori securitatea economică şi va facilita comerțul internațional cu mărfuri.
„Instituțiile vamale ale statelor semnatare vor face, în mod regulat și cu titlu gratuit, schimb de informaţii privind declaraţiile de export. Excepție va face informaţia care constituie secret de stat sau se referă la date cu caracter personal. În acest mod va fi asigurată veridicitatea datelor privind valoarea declarată a mărfurilor în vamă și va fi evitată eschivarea de la achitarea plăţilor vamale", informează sursa citată.
Republica Moldova are încheiate astfel de tratate cu Ucraina și cu Federația Rusă. Acestea prevăd schimbul de informații la cerere.