Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

În Capitală: Au violat-o în formă perversă, după care i-au luat un taxi

CC0 / Pixabay / ninocare / Missbrauch - Symbolbild
Missbrauch - Symbolbild - Sputnik Moldova
Abonare
Doi tineri de 22 și 24 de ani, originari din Ungheni și Strășeni, au violat, întreținând relații sexuale în mod perverse, o domnișoară din Chișinău de 32 de ani

CHIȘINĂU, 30 oct — Sputnik. Doi indivizi cu vârstele de 22 ani şi respectiv 24 ani, originari din raioanele Ungheni şi Străşeni, au fost încătuşaţi de către poliţiştii sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiul Chişinău, fiind bănuiţi că au violat în formă perversă o domnişoară de 32 ani, domiciliată în Capitală.

Conform informaţiilor acumulate de către poliţişti, victima a solicitat ajutor în noaptea din 14 spre 15 octombrie, declarând că ar fi fost violată de către doi indivizi.

În cadrul acţiunilor procesual-penale, polițiștii au constatat că ea ar fi făcut cunoștință cu cei doi la terasa unui local din centrul Capitalei. Ulterior aceștia ar fi invitat-o în oficiul unei întreprinderi, la care ei sunt angajați, şi ar fi agresat-o fizic cu pumnii, întreținând mai multe acte sexuale în formă perversă. Mai târziu indivizii au chemat un taxi şi i-au cerut victimei să plece.

Bănuiţii au fost identificaţi şi reţinuţi pe un termen de 72 de ore, iar instanţa de judecată le-a aplicat măsura reprimare sub formă de arest pe un termen de 30 de zile. Ei sunt cercetaţi penal pentru acţiuni violente cu caracter sexual şi riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 5 ani până la 12 ani.

Fluxul de știri
0