Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Mai mulți profesori și pedagogi din Moldova riscă să-și piardă locul de muncă

© Sputnik / Yevgeny Fatkin, Vadim Titovшкола
школа - Sputnik Moldova
Abonare
În următorii doi ani, cadrele didactice din învățământul liceal și cele din învățământul superior vor fi supuse unei evaluări stricte la capitolul titlu de master și doctor.

CHIȘINĂU, 28 oct – Sputnik. Codul Educației al Republicii Moldova prevede că, din 2018, cadrele didactice din învățământul liceal trebuie să dețină obligatoriu studii superioare de master. Potrivit noilor modificări, pedagogii care nu vor avea licență de masterat nu vor mai putea preda în liceele din Moldova.

Таможня - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Rudele vameșilor moldoveni ar putea rămâne fără locul de muncă

Schimbări îi așteaptă și pe unii profesori care predau în universități. Din anul 2019, profesorii care predau în universităţile din Moldova şi care nu au titlu de doctor își vor pierde locul de muncă. Codul Educației prevede desfacerea contractelor individuale de muncă cu profesorii universităţilor care nu au titlu de doctor.

Potrivit articolului 132, alineat 3, din Codul Educaţiei, pentru ocuparea unei funcţii ştiinţifico-didactice în învăţământul superior este necesară deţinerea unei calificări de nivelul 8 ISCED – studii superioare de doctorat.

„Contractele individuale de muncă ale persoanelor care la 1 septembrie 2019 ocupă funcţii ştiinţifico-didactice în instituţii de învăţământ superior fără îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 132 alin. (3) încetează de drept”, potrivit noilor modificări la Codul Educaţiei.

Constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face de către rectorul instituţiei şi este adusă la cunoştinţă persoanei respective în termen de cel mult 5 zile lucrătoare.

Conform celor mai recente date statistice, în anul 2016, numărul total de doctoranzi a constituit 1718 persoane (exclusiv cei străini), fiind în descreştere cu 1,9% faţă de anul anterior. Distribuţia numărului de doctoranzi pe domenii ştiinţifice relevă o preponderenţă a doctoranzilor în domeniul ştiinţe sociale şi economice (54,7%), urmat de ştiinţe medicale (14,1%) şi ştiinţe umaniste (12,6%).

Fluxul de știri
0