CHIȘINĂU, 26 oct — Sputnik. Reprezentantul oficial al Departamentului rus de Politică Externă, Maria Zaharova, a declarat că MAE al Rusiei a prezentat o notă de protest Ambasadei SUA în legătură cu acțiunile Washingtonului în privința arhivelor Consulatului General al Federației Ruse din San Francisco, menționează RIA Novosti.
„Unele arhive ale Consulatului General au fost supuse percheziției fără acordul părții ruse, fiind reîmpachetate și evacuate cu ajutorul serviciilor unei companii de transport private. Desigur, drept răspuns la toate aceste acțiuni (ale părții americane) a fost trimisă o notă de protest Ambasadei SUA, declarațiile noastre au fost reiterate la Washington", a spus Zaharova în cadrul unui briefing.
La începutul lunii septembrie, la cererea autorităților americane, au fost închise reprezentanțele comerciale ale Rusiei de la Washington și New York, precum și Consulatul General al Federației Ruse din San Fransisco.
Ambasada Federației Ruse la Washington a comunicat că autoritățile SUA i-au transmis arhiva Consulatului General din San Francisco care a fost închis, însă nu i-au permis părții ruse să preia documentele din edificiu, încălcând astfel normele internaționale. Oficiali din cadrul Ambasadei au menționat că arhivele și documentele consulare sunt intangibile „în orice timp și indiferent de locul unde se află".