CHIȘINĂU, 25 oct – Sputnik. Guvernul de la Chișinău a numit în funcție, miercuri, 25 octombrie, șapte secretari generali de stat care au promovat concursul pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de nivel superior.
Prim-ministrul Pavel Filip a declarat că acest exerciţiu reprezintă o etapă importantă în implementarea reformei Guvernului, care va duce la depolitizarea instituțiilor.
„Secretarii generali sunt funcționari publici și urmează să ducă și memoria instituțională a ministerului în continuare. Secretarii nu au decât să se concentreze nemijlocit pe activitatea ministerelor, astfel încât să asigure implementarea programului de guvernare și a Planului Național de Acțiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere”, a declarat premierul.
Șeful Executivului a menţionat că a fost prelungit termenul pentru depunerea dosarelor la funcţia de secretar general de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor, iar în prezent se desfăşoară concursul pentru funcțiile de secretar de stat în cadrul ministerelor.
Iată lista secretarilor generali de stat numiți astăzi de Guvern:
Costin Iulia — Ministerul Economiei şi Infrastructurii;
Munteanu Anatolie — Ministerul Justiţiei;
Căpățână Mihail — Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene;
Burduja Radu — Ministerul Apărării;
Gâlca Boris — Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale;
Șarov Igor — Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării;
Ușurelu Iurie — Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.
Guvernul Republicii Moldova trece printr-un amplu proces de reformare. Numărul ministerelor din Executiv a fost redus de la 16 la nouă. Totodată, în noul Guvern nu se mai regăsesc funcțiile de viceminiștri. Viceminiștrii vor fi demiși atunci când vor fi angajați secretarii generali de stat. Secretarii generali de stat vor fi angajați prin concurs. În total vor fi disponibilizați 43 de viceminiștri.
Potrivit noii Legi a Guvernului, ministrul și cabinetul său rămân singura componentă politică. Echipa ministerială cu secretarii de stat urmează să realizeze prevederile politicilor elaborate de ministru și cabinetul său.