CHIȘINĂU, 23 oct — Sputnik. După toate aparențele, Europa este cuprinsă tot mai mult de tendințe spre independență. Duminică, în Veneto și Lombardia, două regiuni din nordul Italiei, s-au desfășurat referendumuri cu privire la obținerea unei autonomii sporite față de guvernul de la Roma, comunică RIA Novosti.
De precizat însă că aceste referendumuri sunt consultative și nu prevăd nici un fel de consecințe. Formal, aceste regiuni își păstrează actualul statut.
Totuși, majoritatea considerabilă a locuitorilor s-au pronunțat pentru obținerea unei autonomii sporite față de autoritățile centrale. În Veneto au participat la referendum 57% din alegători. Conform datelor prealabile, circa 98% s-au pronunțat pentru autonomie și 2% au fost împotrivă.
”Aceasta este o victorie a locuitorilor din regiunea Veneto, o victorie a conștiinței civice, o victorie a oamenilor care doresc să fie stăpâni în casa lor", a spus președintele regiunii Veneto, Luca Zaia.
Guvernatorul Lombardiei, Roberto Maroni, a declarat că 95% din locuitorii provinciei au votat la referendum pentru extinderea autonomiei acestei regiuni.
Prezența la urne a depășit 40%; peste 3% au votat împotriva sporirii împuternicirilor regiunii, iar 0,9% din buletinele de vot nu au fost valabile.
„Mulțumim celor trei milioane de lombarzi care s-au prezentat la urne și celor 95% care au spus „da", a menționat Roberto Maroni.
Pentru autoritățile centrale, ambele referendumuri au un caracter doar consultativ și nu obligatoriu. În istoria Italiei, astfel de consultări ale opiniei locuitorilor din regiuni au avut loc pentru prima dată.
Lombardia și Veneto sunt cele mai bogate regiuni ale Italiei și constituie o treime din economia italiană.