SOCI, 15 oct — Sputnik, Victor Ciobanu. Oraşul Soci s-a transformat într-un mare centru internaţional, unde s-au reunit tineri de pe întreaga planetă — lideri ai ONG-urilor de tineret, reprezentanţi ai unor profesii de creaţie, ingineri, jurnalişti, profesori, savanţi, politicieni etc. Astfel, Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor (FMTS) promite să ajungă unul dinte cele mai importante evenimente internaţionale din domeniul interacţiunii tinerilor.
Se presupune că la Festival vor participa peste 20 de mii de elevi şi studenţi din peste 150 de state. Delegaţia din Moldova este una dinte cele mai numeroase — 300 de persoane, inclusiv participanţi din Transnistria. Printre delegaţii Festivalului sunt şi reporterii Sputnik Moldova.
Toată lumea este în aşteptarea deschiderii oficiale a festivalului. Aşa cum promit organizatorii, nu este vorba doar de ceremonia spectaculoasă de deschidere, ci şi de alte evenimente extrem de interesante incluse în program.
După controlul de rigoare, delegaţii ajung la Centrul Media unde există câteva zone de prezentare: delegaţii pot face cunoştinţă unul cu altul, cu particularităţile culturii fiecărei dintre ţări. O altă zonă include standurile regiunilor Rusiei.
Producătorii din regiunea Krasnodar au făcut senzaţie. Aceştia au decis că delegaţii Festivalului trebuie să fie întâmpinaţi neapărat de un robot, şi nu doar să-i salute, ci şi să răspundă la întrebările tinerilor. Robotul le dă sfaturi participanţilor, dar şi le face acestora complimente.
Oraşul Soci, în febra festivalului
Oraşul balnear Soci, care se asociază cu marea caldă şi plajele pline de lume chiar şi în luna octombrie, a venit cu o surpriză neaşteptată către începutul Festivalului. Vremea s-a stricat brusc în regiune. Dar, în pofida ploilor abundente care s-au abătut asupra oraşului, atmosfera este una de sărbătoare. Blitzurile aparatelor de fotografiat, oameni îmbrăcaţi în haine de culori aprinse, zâmbete, bucuri de a întâlni oameni noi — astfel poate fi caracterizată atmosfera care domneşte astăzi la Soci. De menţionat că participanţii care au venit la forum de pe toate continentele sunt ajutaţi de peste cinci mii de voluntari,care pot fi recunoscuţi uşor după uniforma de culoare albastră.
Voluntarii care vorbesc în mai multe limbi sunt sociabili şi gata să le dea tuturor o mână de ajutor şi să rezolve orice problemă cu care se adresează oaspeţi festivalului.
O ceremonie de deschidere grandioasă
Programul show-ului promite să fie antrenant. Ceremonia va fi împărţită în câteva episoade: „Rusia", „Ecologia", „Sărăcia", „Ştiinţa", „Boom-ul Informaţional". În cadrul programului vor fi dezvăluite poveştile reale ale unor oameni care schimbă lumea în bine prin faptele lor. În paralel cu transmisiune în direct de la ceremonia de inaugurare, în Medals Plaza va avea loc un concert cu participarea unor vedete din Rusia şi de peste hotare.
În zilele următoare participanţii vor avea parte de acţiuni culturale şi sportive la fel de promiţătoare: festival de jazz, de muzică nouă, laborator cinematografic, sporturi extreme, bibliotecă interactivă etc.