CHIȘINĂU, 10 oct — Sputnik. Într-un garaj din orașul Codru, municipiul Chișinău, a izbucnit un incendiu, care s-a produs în dimineața zilei de luni. La fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri.
Potrivit Serviciului Protecției Civile și Situații Excepționale, în garaj se aflau două butelii de gaz, care au explodat. Pompierii au reușit să prevină o altă explozie evacuând o altă butelie care risca să explodeze.
Ei au luptat cu flăcările timp de trei ore, reușind localizarea focului.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite de specialiști.