CHIȘINĂU, 10 oct — Sputnik. Rusia este gata să evacueze munițiile din depozitele din regiunea transnistreană.
Dar poate să facă acest lucru doar după reglementarea transnistreană, iar până în acel moment încă mai este mult, a declarat adjunctul ministrului de Externe al Federației Ruse Grigori Karasin, fiind citat de RIA Novosti.
Diplomatul a amintit că, îndeplinind obligațiunile asumate benevol, în 2001, Rusia a început evacuarea munițiilor care au rămas acolo după destrămarea URSS.
"Au fost evacuate 40 de garnituri de tren cu muniții și alte bunuri militare, asta constituind jumătate din volumele de atunci. Ceea ce a mai rămas este estimat la cam 21 de mii de tone", a spus Karasin.
El a amintit că atunci când erau evacuate munițiile părțile examinau Memorandumul Kozak, care viza reglementarea diferendului transnistrean.
"Dar, la solicitarea "sfătuitorilor" europeni, autoritățile de la Chișinău a refuzat semnarea acestui document. În aceste condiții, conducerea Transnistriei a blocat evacuarea armamentului. Rusia este gata, în continuare, să evacueze munițiile, dar să fim realiști — lucrul acesta este posibil doar în urma obținerii unor progrese reale în procesul de reglementare transnistreană. Din păcate, până în acel moment este încă mult. Premisele încă nu s-au copt", a menționat Karasin.