Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Sofian Boghiu, ucenicul lui Ivan Kulîghin, comemorat pe malul Prutului

© mitropolia.mdSfinţirea Memorialului „Arhimandrit Sofian Boghiu”, parte a Centrului cultural-istoric „Cuconeștii Vechi”
Sfinţirea Memorialului „Arhimandrit Sofian Boghiu”, parte a Centrului cultural-istoric „Cuconeștii Vechi” - Sputnik Moldova
Abonare
Creștinii din satul Cuconeștii Noi au marcat 105 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Sofian Boghiu, care a fost prigonit în perioada regimului comunist. El a fost ucenicul sfântui Ioan „cel strain" (Ivan Kulîghin) de la Optina.

Astăzi creștinii din satul Cuconeștii Noi, raionul Edineț l-au pomenit pe unul dintre fondatorii grupului Rugului Aprins și un mare duhovnic al neamului, fostul arhimandrit al mănăstirii Antim, Sofian Boghiu, care s-a născut la 7 octombrie 1912.

Solicitat de Sputnik Moldova Părintele Mihail Bortă, președinte al asociației "Noua Galilee" consideră că este de datoria fiecărui creștin să mențină aprinsă flacăra credinței. 

”Ne-am adunat astăzi pentru al cincilea an consecutiv la Cuconeștii Vechi pentru a-l cinsti pe vrednicul de pomenire și marele duhovnic al neamului — părintele Sofian Boghiu. Este de datoria noastră să-i cinstim pe vrednicii noștri înaintași. Ei sunt cei care au știut să țină aprinsa în vremuri de prigoană făclia credinței, astfel și noi trebuie să continuăm să menținem Rugul Aprins”, a spus părintele Mihail.

Panihida a fost săvârșită în aria Complexului Memorial „Părintele Sofian Boghiu", parte a Centrului cultural-istoric „Cuconeștii Vechi".

Serviciul divin a fost urmat de un concert de cântare duhovnicească, prezentat de către Grupul coral bărbătesc „Gnosis" din Chișinău în memoria Sfinților Închisorilor, iar elevii gimnaziului din Cuconeștii Noi au susținut un recital de poezie creștină.

Toți cei prezenți au mers pe malul Prutului, în perimetrul fostei comune Cuconeștii Vechi, unde au vizitat cimitirul străvechi, pristolul bisericii dărâmate de oamenii fără de Dumnezeu și șantierul viitoarei Case-Muzeu Arhimandrit Sofian (Boghiu).

Evenimentul a fost organizat de Asociația cultural-istorică "Noua Galilee" în colaborare cu Primăria satului Cuconeștii Noi din raionul Edineț.

Organizația culturală "Rugul Aprins", denumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim", București se formează treptat începând din 1945. La baza formării acestei organizații se afla întâlnirea vizionarilor Alexandru Teodorescu (alias Sandu Tudor), poet, eseit, publicist și Ivan Culighin, duhovnicul mitropolitului Kievului, aflat în chilia sa de la Mănăstirea Antim.

Părintele Ioan „cel străin"(Ivan Kulîghin) a fost axul moral și spiritual, duhovnic și părinte duhovnicesc în adevăratul sens al cuvântului, pentru toți nou-născuții întru Rugăciunea lui Iisus. În ajunul plecării sale, el i-a încredințat lui Sandu Tudor misiunea de a continua lucrarea călăuzitoare.

Deşi nu participa în mod activ, ca Părintele Daniil Sandu Tudor, la întâlnirile de la Rugul Aprins, Părintele Sofian trăia rugăciunea inimii şi o transmitea, ca duhovnic, ucenicilor săi, o prezenta ca şi cale de unire a noastră neîncetată cu Dumnezeu. Învăţase asta de la Părintele Ivan Kulîghin, cel care a venit de la Optina şi care i-a şi iniţiat, să zicem, în primii paşi în lucrarea rugăciunii inimii pe cei din Rugul Aprins. Părintele Sofian avea şi un epitrahil lăsat de la Părintele Ivan Kulîghin.

Precizăm că în acest an Biserica Ortodoxă Rusă marchează 100 de ani de la începutul prigoanei asupra Bisericii Ortodoxe Ruse și de comemorare a victimelor din perioada regimului comunist. Totodată, anul 2017 a fost proclamat în Biserica Ortodoxă Română drept Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

Fluxul de știri
0