CHIȘINĂU, 18 sept – Sputnik. Consiliul Concurenței a aplicat o amendă de 2 milioane de lei pentru trei întreprinderi implicate în trucarea licitației organizată de ”Administrația de Stat a Drumurilor”.
Este vorba despre societățile comerciale ”Ecosem Grup”, „Irinda Prim” și „Litarcom”. Acestea sunt acuzate că au avut o înțelegere de cartel în cadrul licitației privind achiziționarea lucrărilor de reparație a drumului public de acces spre satul Doltu.
”Astfel, acțiunile acestora au dus la mimarea concurenței în cadrul procedurii de licitație și la majorarea artificială a prețurilor cu aproximativ 27 la sută”, anunță Consiliul Concurenței.
Amenda stabilită urmează să fie achitată în decurs de 60 zile. Bani vor fi alocați în bugetul de stat.
În conformitate cu prevederile legislației în domeniul concurenței, sunt interzise orice acorduri între întreprinderi sau asociaţii de întreprinderi, orice decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi orice practici concertate care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa Republicii Moldova sau pe o parte a acesteia.