CHIȘINĂU, 12 sept — Sputnik. Zeci de oameni, între care rude și prieteni, angajați ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, polițiști, alpiniști, chinologi, voluntari au căutat-o pe Irina Cacialova, care a dispărut la Țâpova acum câteva zile. Sfârșitul ei tragic a îndurerat toată țara, ea fiind mama a doi copii.
Mii de oameni au urmărit cu sufletul la gură știrile din mass-media și informațiile postate pe rețelele de socializare despre dispariția Irinei. S-a întâmplat sâmbătă, 9 septembrie, pe la ora 15:00. Corpul tinerii a fost găsit marți, 12 septembrie, la ora 13:29, în apropiere de Cascada Morții de la Țâpova, la 1,5 km de tabăra înfiptă de grupul cu care Irina a venit la odihnă.
Irina avea 31 de ani, iar acasă i-au rămas doi copii.
Versiunea preliminară a morții tinerei de 31 de ani, care a dispărut misterios acum trei zile, în regiunea satului Țâpova, este calificată drept accident în urma căderii de la înălțime.
Șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, a declarat pentru Sputnik Moldova că această versiune nu este definitivă, deoarece "nu este argumentată până la capăt".